Gigi Becali află joi dacă va mai rămâne în arestul Direcţiei Cercetări Penale. Judecătoria Sectorului 1 analizează două cereri depuse miercuri pentru eliberarea sub control judiciar a latifundiarului.
Termenul iniţial era stabilit pentru 21 aprilie, dar a fost devansat la cererea apărării.
Dacă cererile vor fi aprobate, omul de afaceri va fi nevoit să respecte o serie de condiţii. Astfel, acesta nu va avea voie să se apropie de partea vătămată şi va fi obligat să se prezinte la Poliţie ori de câte ori este chemat de către anchetatori.
Gigi Becali a fost transportat din nou cu duba de la sediul Cercetări Penale, la Judecătoria Sectorului 1. De această dată, însă, omul de afaceri s-a abţinut din a mai face vreo declaraţie.
În faţa instanţei, Gigi Becali a explicat ce înseamnă pericol pentru ordinea publică în viziunea sa, înşiruind actele de "iubire milostivă" pe care el le-a făcut.
Apărătorii au apelat în ultimele zile la tot felul de varinte pentru a îl scoate din arest pe latifundiar. Miercuri, au fost cu o petiţie la Parlament şi au de gând să trimită România in judecată la CEDO.
Apărătorii lui Gigi Becali susţin că finanţatorului Steaua i-au fost încălcate mai multe drepturi. Drept urmare, avocaţii vor depune plângere împotriva României.
Între timp, bodyguarzii lui Gigi Becali au fost deja audiaţi de către magistraţi, iar sentinţa a rămas în pronunţare.
În faţa judecătorilor, Cătălin Zmărăndescu, unul dintre cei audiaţi, a declarat că singura lui greşeală este că l-a ajutat pe Gigi Becali şi că nu i-a predat pe hoţi Poliţiei.
Becali şi gărzile sale de corp, Cătălin Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu, au fost arestaţi preventiv, în 3 aprilie, de Judecătoria sectorului 1. Ei au contestat decizia, însă Tribunalul Bucureşti a respins recursul.
Antena 3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu