ION DIACONESCU A MURIT

Fostul preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu a decedat marţi seară, la vârsta de 94 de ani. Ion Diaconescu fusese tratat recent la Institutul de Cardiologie "C.C. Iliescu" Fundeni, din cauza cauza unor tulburări de ritm cardiac.


Fostul preşedinte al PNŢCD a fost externat în 3 octombrie.

Directorul medical al Institutului "C.C. Iliescu", Şerban Bubenek, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că Ion Diaconescu era acasă, a mâncat, s-a aşezat pe canapea şi a murit.

CITEŞTE ŞI Biografia lui Ion Diaconescu

Ion Diaconescu spunea recent că s-a retras din viaţa politică, dar doar din activitate, nu însă şi în ceea ce priveşte dorinţele şi idealurile sale politice.

Diaconescu a avut o viaţă marcată de destinul PNŢ, partid pe care l-a urmat indiferent dacă formaţiunea s-a aflat la putere, în opoziţie, în ilegalitate sau în anonimatul de după anul 2000.

Liderul ţărănist Victor Ciorbea

"L-am văzut ultima oară alaltăieri, am discutat cu dânsul, aprecia exact şi starea sănătăţii sale, dar continua să se preocupe şi de situaţia din partid şi de situaţia politică din ţară. Chiar mi-a şi spus: «Cu ce te-aş mai putea ajuta? Dacă pot, îţi mai dau şi fărâma de sufleţel pe care o mai am pentru a salva partidul şi pentru a merge pe drumul dorit de înaintaşi, pe drumul moralităţii, al cinstei, al corectitudinii, al dreptăţii»".

Sora fostului lider ţărănist Corneliu Coposu, Rodica Coposu:

Rodica Coposu a relatat că Diaconescu a suferit mult din cauza fărâmiţării formaţiunii ţărăniste.

"Cred că a plecat dintre noi cu credinţa că PNŢCD se va reface şi va reveni pe scena politică", a apreciat Rodica Coposu.

Fostul şef de stat Ion Iliescu:

"I-am cunoscut pe domnii Coposu şi Diaconescu la 10 ianuarie 1990. Eram preşedinte al CFSN şi atunci am primit delegaţiile unor partide. Am avut atunci o discuţie amicală şi constructivă. De atunci relaţile noastre au fost foarte active, în ciuda poziţiilor diferite. Apreciez că dialogul politic putere-opoziţie a fost mult mai activ pe vremea aceea, a existat, ceea ce din păcate azi nu mai aveam".

Ion Diaconescu s-a născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti, judetul Argeş, a fost inginer şi om politic naţional-ţărănist, preşedinte al PNŢ-CD, preşedinte al CDR şi preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Nepot pe linie maternă al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat în PNŢ încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).

După absolvirea Facultăţii de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naţionale până în 1947, când a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ, Diaconescu a fost deţinut politic între 1947 şi 1964.

După eliberarea din închisoare, a lucrat ca inginer la întreprinderea Ascensorul Bucureşti, până în 1980, continuând să ţină legătura cu foşti fruntaşi ţărănişti, între care se afla şi Corneliu Coposu.

În zilele Revoluţiei din decembrie 1989 participă la relansarea partidului, semnând Apelul pentru intrarea PNŢ în legalitate (22 decembrie 1989), alături de alţi foşti membri.

Îl secondează pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepreşedinte, ianuarie 1990 - noiembrie 1995), iar după moartea acestuia preia preşedinţia (12 noiembrie 1995 - 27 noiembrie 2000).

Diaconescu a fost preşedinte al CDR (1996 - 2000), după alegerea lui Emil Constantinescu în funcţia de preşedinte al ţării.

De asemenea, Diaconescu a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor (27 noiembrie 1996 - 15 decembrie 2000), într-o perioadă dificilă, în care PNŢCD a fost figura centrală într-o coaliţie de guvernare largă şi eterogenă.

Partidul s-a erodat electoral foarte puternic în perioada de guvernare, caracterizată prin dispute acute şi lungi în coaliţia aflată la putere. Perioada a coincis şi cu o criză economică, astfel încât, la finele perioadei de guvernare, formaţiunea nu a mai atins pragul electoral. Ca partid neparlamentar, PNŢCD a intrat într-un con de umbră, presărat cu răbufniri publice periodice ale scandalurilor dintre diverse facţiuni.

Diaconescu a demisionat din funcţia de preşedinte al PNŢCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales preşedinte de onoare, în 21 ianuarie 2001.

În lunga sa carieră parlamentară - membru CPUN (februarie-mai 1990), deputat de Bucureşti (1990 şi 2000) - Diaconescu a susţinut programul partidului de anulare a consecinţelor regimului comunist.

Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietăţilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morală prin Biserică, privatizare.

În perioada detenţiei politice, la fel ca şi după eliberare, i-a fost apreciată, potrivit analiştilor, moralitatea precum şi atitudinea de necooperare cu autorităţile comuniste. După 1989, Diaconescu a fost văzut ca un politician cu o atitudine democrată şi anticomunistă.

De asemenea, potrivit analiştilor vieţii politice postcomuniste, statura morală a lui Diaconescu a întrecut-o pe cea de om politic, pentru că acesta nu a reuşit să menţină partidul în viaţa politică într-un context politic dificil.

În unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea că este crescut în spiritul vechii democraţii, iar adversarii politici nu îi sunt duşmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra. De altfel, el menţiona că a rămas în relaţii bune cu Ion Iliescu, în sensul că se felicită de sărbători.

De asemenea, el spunea că Traian Băsescu ar putea ajuta PNŢCD să reintre în normalitate.

"Îmi vin mereu în minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNŢ), care, întâlnindu-se pe un coridor din închisoare cu Coposu (n.r. - care fusese secretarul lui, pe vremea când conducea PNŢ), i-a spus: «Cornele, să nu lăsaţi partidul să moară». Lupta şi suferinţele noastre reprezintă un capital moral uriaş, pagini din istoria acestei ţări. Gândiţi-vă că atâtea personalităţi marcante - Maniu, Mihalache (n.r. - unchiul său) şi mulţi alţii - au murit în puşcărie, în chinuri, pentru PNŢ. Când compar puşcăria în care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puşcăriile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atâta suferinţă... Sigur că PNŢ are un capital şi-i păcat că se pierde", afirma Diaconescu.

Ion Diaconescu şi-a publicat memoriile în volumele "Temniţa -destinul generaţiei noastre" (1998), "După temniţă" (2003) şi "După Revoluţie" (2003).