Guvernul a decis sa reduca taxa de prima inmatriculare cu o treime, a anuntat premierul Emil Boc. Ordonanta de Urgenta este aplicabila din momentul in care va fi publicata in Monitorul Oficial. Totodata, cei care si-au cumparat masinile inainte de 15 decembrie 2008, dar nu au apucat sa incheie procedurile de inmatriculare, vor plati taxa conform prevederilor legii din iulie 2008.
"Aceasta ordonanta", a declarat premierul Emil Boc, "raspunde nevoilor de dezvoltare a industriei auto autohtone. Dorim sa rezolvam problema romanilor care nu au putut sa-si inmatriculeze masinile inainte de 15 decembrie si au fost nevoiti sa plateasca o taxa de trei ori mai mare, desi au facut achizitia inainte de 15 decembrie ".
Astfel, dintre cei care au cumparat un autoturism inainte de 15 decembrie, se disting doua categorii: cei care au platit taxa marita, sau cei care nu si-au mai inmatriculat masina. Prima categorie isi va primi diferenta de bani inapoi, potrivit noii ordonante, in timp ce a doua categorie va plati taxa la valoarea aprobata prin legea din iulie 2008.
Masinile noi Euro 4 cu motor de sub 2 litri sunt in continuare scutite de taxa.
Ministrul Mediului anunta saptamana trecuta ca ordonanta va pastra neschimbata formula de calcul a taxei, insa coeficientii vor fi redusi.
Guvernul anuntase acum cateva zile ca pana in vara vrea sa puna la punct o alta formula de calcul, o taxa anuala care sa fie mai mare pentru automobilele care polueaza mult. Aceasta taxa va fi in functie de emisiile de CO2 si cilindreea masinii.
Taxa auto a fost triplata la masinile second printr-o ordonanta care a intrat in vigoare la 15 decembrie 2008.
Schimbarile taxei au fost insotite de formulari neclare si numeroase interpretari, iar in tara soferii au protestat, nemultumiti ca masinile vechi au in multe cazuri taxe mai mari decat suma cu care au fost cumparate.
Reprezentantii Dacia dar si cei ai importatorilor de masini noi au sustinut in mod repetat ca reducerea taxei auto pentru masinile second-hand ar avea efecte dezastruoase asupra vanzarilor de masini noi, iar tara va deveni un cimitir al rablelor din occident.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu