Civilizația de sub Marea Neagră

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale cărui metode, deși controversate, au dat roade până acum. Pentru că ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majorităţii cercetătorilor, erau demonstrate în final de descoperirile făcute, descoperiri care-i făceau pe mulți să-şi bage capul în nisip, făcându-se că uită că tot ei erau printre cei mai vârstnici contestatari ai ipotezelor emise. În urmă cu câțiva ani, Ballard a mai emis o ipoteză, anume aceea că Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Mării Negre. Aşa că o echipă condusă de Ballard a poposit pe țărmul Turciei, reuşind să filmeze, la mai puţin de 20 km de țărm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.

Mai exact, era vorba despre o stâncă cioplită și de două unelte de piatră dotate cu câte o gaură, probabil pentru suportul lor lemnos. În plus, submarinul a reuşit să filmeze și niște bârne foarte bine conservate de apa mării, pe care se văd semne de prelucrare artificială. Aceste descoperiri arată că, în urmă cu mulţi ani, Marea Neagră a fost un lac al cărui țărm era locuit. În perioada de sfârșit a erei glaciare, datorită încălzirii atmosferei și topirii ghețarilor nivelul Mediteranei a crescut fără precedent. Apoi, în urmă cu 7000 de ani, datorită presiunii apei – și probabil în urma vreunui cutremur – fâșia de pământ care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizată şi apele sărate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l în ceea ce este astăzi. Torentul a fost fantastic.

Forţa apei a depăşit de 200–300 ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se că pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 zile. În sprijinul acestei teorii, cercetătorii arată că în anumite zone ale fundului Mării Negre, există ape dulci, rămăşiţe ale vechiului lac. Din cauza lipsei curenţilor şi a oxigenului, acele ape au rămas neamestecate cu apa mării.

Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce înseamnă că există condiţii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Mării Negre, câteva specii de scoici, unele dispărute, altele pe cale de dispariţie, dar toate cu o vechime cuprinsă între 7.500 – 15.000 ani, ceea ce i-a făcut pe cercetători să afirme că Marea Neagră a fost, pe vremuri, un lac cu apă dulce. Mai mult, câţiva membri ai echipei lui Ballard susţin că acesta este convins că actuala Mare nu a existat în urmă cu 10000 – 15000 de ani, aici trăind o civilizaţie prosperă, căreia îi aparţin construcţiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Şi ca totul să fie şi mai încurcat, s-a pronunţat cuvântul Atlantida.

Harta întocmită cu ajutorul sonarelor a lăsat să se întrevadă că pe vremuri, fundul mării era, în fapt, „un ţărm plat, cu o plajă de nisip care cobora lin”, după cum spune însuşi coordonatorul lucrărilor.

Potopul a început în România

Biblia vorbeşte despre un mare potop căruia nu i-au supravieţuit decât Noe şi familia sa. Mergând pe firul Bibliei, constatăm că, după ce fiii lui Noe s-au despărţit şi a plecat care încotro. Numai că, deşi în afara lor nu mai rămăsese nici un om pe Pământ, fiii lui Noe s-au întâlnit, totuşi, cu oameni. Dar nu de inadvertențele Bibliei ne vom ocupa în acest material. Analizând scrierile vechi ale fiecărui popor, constatăm că la fiecare găsim câte un potop din care s-au salvat foarte puţini. Ce e mai interesant, e faptul că legendele româneşti vorbesc, la rândul lor, despre diverse inundaţii catastrofale, dar cine să ia seama la nişte „povești”, cum le spun majoritatea românilor.

Şi totuşi, atunci când aceste “poveşti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea ştiinţifică amuţeşte, dă puţin înapoi şi apoi încearcă să demonstreze noua ipoteză, uitând că tot ea refuză să accepte nişte idei ce păreau a depăşi realitatea construită cu migală, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.

Sfârşitul Atlantidei şi începutul Potopului

Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio şi este specializat în inundaţiile catastrofale care s-au abătut asupra Pământului din cele mai vechi timpuri.

A fost unul dintre cei care au îmbrăţişat ipoteza emisă de Robert Ballard, când acesta afirma că Potopul Biblic a început în bazinul Marii Negre. Numai că, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetările sale nu ţărmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epavă de corabie veche de câteva mii de ani, ci ţărmul nordic românesc, în apropiere de insula Şerpilor, şi unde aparatura a înregistrat nişte construcţii ciclopice stranii, piramide şi citadele ce par de neînchipuit pentru zilele noastre.

“În cercetările mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arată că toate civilizaţiile îşi au rădăcinile pe teritoriul patriei dumneavoastră şi am avut acces la toate descoperirile făcute în România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici măcar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El îşi face cercetările în lungul bazinelor râurilor romaneşti, despre care consideră că sunt rămăşiţe ale unui fluviu imens care străbătea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apă dulce care acoperea România în urmă cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de îndrăzneaţă, dar nu singulară. Afirmă că pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantidă şi că cetăţile descoperite în munţi nu sunt decât rămăşiţe a ceea ce a mai rămas din străvechea civilizaţie, după scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune această ipoteză cu o alta, cea a originii Potopului, punând egalitatea între cele două evenimente.

“Ceea ce oamenii au numit Noe şi familia sa, au fost, în fapt, singurii atlanţi care au supravieţuit cataclismului. Iar arca a fost construită din lemn de cedru la dumneavoastră, în România, locul de unde a început şi marea inundaţie a Pământului”.

Pădurea îngropată

La mijlocul anilor `80, autorităţile centrale de la Bucureşti au decis, cu o simplă semnătură, să şteargă sate întregi de pe harta României, să strămute populaţia, să distrugă vestigii arheologice cu o vechime de câteva mii de ani. Şi totul în numele unui aşa zis proiect de canalizare a Argeșului, de făurire a măreţului canal Dunăre – Bucureşti. Atunci, în mai puţin de o săptămână, câteva localităţi au dispărut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertaţi nici măcar morţii.

„Cu buldozerele şi excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au încărcat în camioane, că erau morţi de zeci de ani sau de o săptămână, pe toţi i-au urcat în camioane şi nu i-am mai văzut de atunci. L-au luat pe tătică şi pe ăia bătrâni, nu şi-ar găsi niciodată odihnă”, spune cu obidă Nicușor Tudor, un bătrân de 74 ani din Mihăileşti, care încă se mai ţine bine, ca toţi cei de prin partea locului. Numai că, după ce au săpat vreo 5 – 6 metri în adâncime, cupele excavatoarelor au început să se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat în afara inginerilor care coordonau lucrările. Aceştia au înţeles că acolo, la adâncime, este ceva. Şi au chemat arheologii. Nu mică a fost surpriza tuturor când, continuând cu atenţie săpăturile, au constatat că la o adâncime 15 – 25 metri, se găsea nici mai mult, nici mai puţin, decât o... pădure preistorică. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atât de bine lemnul copacilor, încât aceştia, eliberaţi de sub pământ, păreau încă în viaţă şi se puteau deosebi soiurile.

Marea inundaţie glaciară

Specialiştii aduşi de la Bucureşti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun şi tei. Datarea cu carbon a arătat că nisipul care acoperise pădurea de foioase avea o vechime cuprinsă între 10.000 – 12.000 de ani. Ceea ce însemna că pădurea în sine era mult mai veche. Puţini au fost cei care şi-au pus atunci întrebări referitoare la cum ajunsese pădurea să fie acoperită de ape. Se ştia că teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunoştea şi motivul inundaţiei. Nimeni nu bănuia că peste câteva zeci de ani, Ballard urma să vină şi să emită o ipoteză fantastică, anume că aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii gheţarilor şi creşterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pământ care o unea cu Marea Neagră. Apele din sud au făcut ca nivelul vechiului Pont Euxin să crească până peste poate şi apele să se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras şi au permis apariţia unei noi flore şi a unei noi faune.

Pădurea descoperită sub fosta albie a Argesului, făcea parte, se pare, din noua floră. Şi atunci a mai venit o inundaţie, mai recentă, în urmă cu 10 – 12 milenii. Probabil că dintre cei care citesc aceste rânduri sunt mulţi care au văzut pe viu o inundaţie. Şi atunci au remarcat şi cantitatea de nisip şi mâl care rămâne după ce se retrag apele. Să fie de vreo 20 – 30 centimetri cel mult. Asta în condiţiile în care apa ajunge sau chiar depăşeşte doi metri. Şi atunci nu pot să nu-mi pun o întrebare: oare ce cantitate de apă s-a revărsat asupra zonei argeşene, pentru ca nisipul rămas în urma ei să aibă o adâncime de 15 – 20 metri. Calculaţi singuri şi veţi ajunge la o adâncime a apei cuprinsă între 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundaţie?

Tsunami pe Argeş?

Descoperirea pădurii preistorice sub pământurile Argeșului, i-au determinat pe specialişti să efectueze cercetări şi în alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: pădurea se întindea pe o suprafaţă mare, între localităţile Glina-Bobești, Jilava, Domneşti, Mihăilești-Cornetu. În plus, prospecţiunile arată că se întinde mult în sud, aria terminându-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. În toate locurile, rezultatul cercetărilor a arătat un singur lucru: apele au acoperit zonele într-o perioadă extrem de scurtă de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar câteva săptămâni.

“Ori aşa ceva, nu se putea întâmpla din cauza topirii gheţurilor, afară doar de cazul în care Terra nu a fost lovită de vreun meteorit. Ori din ce ştim noi, în perioada de acum 10.000 – 12.000 ani, nici un meteorit nu a lovit Pământul”, afirmă Codrin Niculescu, paleontolog şi biolog. Domnia sa însă, are o terorie foarte interesantă, desprinsă parcă din filmele SF. Ipoteza sa pleacă de la basoreliefurile şi scrierile foarte vechi în care nici un popor din antichitate nu menţionează Luna, celebrul astru al nopţii. Ori, dacă Luna ar fi fost atunci în apropierea Pământului, este imposibil ca acest lucru să nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmăreau mersul astrelor pe cer şi influenţa lor asupra vieţii oamenilor. Şi atunci, înseamnă că Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pământului.

“Mai mult ca sigur că în momentul în care Terra a acaparat Luna, Pământul întreg a cunoscut activitatea dezastruoasă a marilor valuri. De exemplu, urmele lăsate în Hawai atestă că pe acolo au fost valuri ucigaşe – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, înalte de câteva sute de metri. E posibil ca pe Argeş să avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundaţie catastrofală”.

În sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completă a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se întinde pădurea preistorică. “Lipsa aceasta ne arată clar că zona nu a fost una marină, permanentă, ci a fost inundată pur şi simplu întâmplător. Iar compoziţia nisipului sărat a conservat foarte bine copacii”.

Bizara fortificaţie de lemn

Dar nu pădurea subterană a fost cea mai interesantă descoperire a arheologilor veniţi la faţa locului. Într-una din zile, săpătorii au scos la iveală o construcţie bizară din lemn, alcătuită sub forma unei mici fortificaţii.

Cu toate astea, nu s-au găsit deloc schelete umane sau de animale, în condiţiile în care s-a presupus că respectiva construcţie nu s-a ridicat singură.

“Unde au dispărut cei care au construit ciudata fortificaţie de lemn, este iarăşi o întrebare fără răspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul uriaş să-i fi surprins pe locuitori, iar ulterior trupurile lor, luate de apă, să fi fost mâncate de animalele marine. Dar la fel de posibil este că locuitorii să fi aflat din timp despre iminența valului ucigaş şi să se fi retras pe înălţimile munţilor. Şi atunci, dacă acceptăm cea de a doua ipoteză ca fiind mai plauzibilă, de unde puteau şti nişte primitivi că oceanul va mătura zona Ageșului?”

Referitor la cetatea descoperită, locuitorii sunt convinşi că nu a fost vorba de o fortificaţie în sine, ci despre casa lui... Noe. Numai aşa poate fi explicată lipsa pietrelor din fortificaţie, prin aceea că era vorba doar de o casă de locuit, fortificată împotriva acţiunilor unor animale. Unii oameni de ştiinţă susţin că în perioadele de mari transformări continentale, animalele – şi mai târziu oamenii – părăseau unele zone periculoase, pentru altele mai ferite de primejdii. Aşa s-a întâmplat, probabil, şi cu fortificaţia de lemn, locuitorii acesteia migrând, pur şi simplu către o zonă mai sigură. Pornind de la pădurea antică descoperită pe linia Argeșului, ulterior s-au făcut săpături în partea opusă, pe Valea Prutului.

Şi... surpriză. Au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeaşi compoziţie ca şi cel din sudul ţării şi datând din aceeaşi perioadă de timp, respectiv sfârşitul paleoliticului şi începutul neoliticului. Doar păduri nu au fost găsite de data asta, dar probabil că zona nu era una împădurită, ci una de câmpie.

“În acel moment am fost puşi în faţa unei întrebări fără precedent. Ce fel de val putea să măture întreg cuprinsul ţării şi să aibă o înălţime de peste 100 metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toată Europa? A fost un val oceanic, cu apă sărată sau un val cu apă dulce?”

Copacii milenari

Dincolo de ipotezele cercetătorilor, locuitorii din Mihăileşti continuă să scoată din carierele de piatră trunchiurile vechi de mii de ani şi să le ardă în sobe. Pe ei nu-i impresionează faptul că distrug acele vestigii arheologice aproape unice în lume. Lor le e frig şi nu au cu ce se încălzi. Le e foame şi trebuie să gătească încă pe plite, păstrate şi acestea din bătrâni, dar nişte bătrâni mai apropiaţi de zilele noastre. Şi distrug copaci care au câţiva metri grosime, aşa cum probabil nu vor mai creşte niciodată pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, îmi spune:

“Domnule, noi suntem unicat în lumea asta. Noi nu mergem la pădure ca să tăiem vreun copac. Noi mergem să dezgropăm copacii de care avem nevoie pentru foc. Şi numai Bunul Dumnezeu ştie cum au ajuns pomii ăştia sub nisip. Cei mai bătrâni spun că aşa au rămas de la Potopul cel Mare de pe vremea lui Noe.” Deocamdată nici o ipoteză nu a fost pe deplin demonstrată. Iar numărul copacilor milenari descreşte de la o zi la alta... Trebuie oare să condamnăm localnicii pentru că încearcă să supravieţuiască distrugând urmele trecutului? La urma urmelor, nu aşa au făcut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizaţie nouă a distrus-o pe cea veche. Şi se pare că nu din răutate, ci din simpla dorinţă de a supravieţui.

Sursa: http://www.horoscop-astrologie.ro