Ce cautam in Romania?

căutare personalizată
Se afișează postările cu eticheta doctorul lui michael. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta doctorul lui michael. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 august 2009

Verdict oficial: Michael Jackson a fost omorât

Este oficial. Michael Jackson a fost omorât. Megastarul a murit din cauza unei "intoxicaţii acute cu propofol". Este verdictul oficial dat de procurorii din Los Angeles, în cazul morţii artistului, scrie Los Angeles Times.

Responsabile de moartea artistului au fost medicamente ca Lorazepam şi substanţa propofol. Alte medicamente identificate în urma investigaţiei toxicologice au fost midazolam, diazepam, lidocaina, şi efedrina.

Medicul personal al artistului, dr. Conrad Murray este vizat acum de acuzaţia de omucidere. Mai multe surse din cadrul poliţiei au indicat însă ca fiind mai probabilă acuzaţia de ucidere prin imprudenţă, având în vedere dependenţa de medicamente a megastarului.

Potrivit declaraţiilor medicului, Michael ar fi cerut în ultimele sale clipe o doză puternică de anestezic, însă el a rezistat acestor cereri, cunoscându-i dependenţa de propofol. Se pare, însă, că medicul i-a adminstrat alte medicamente, printre care Valium, midazolam şi lorazepam. Acest amestec nu a reuşit să îl liniştească pe artist, care după şase ore de chin îi cerea medicului său să îi administreze "laptele", după cum afirmă Murray.

Doctorul a cedat şi a administrat injecţia cu propfol, care s-a dovedit a-i fi fatală starului, în combinaţie cu "cocktailul" administrat anterior.

luni, 3 august 2009

Asistenta doctorului lui Michael Jackson, vinovată de moartea megastarului

În ancheta morţii lui Michael Jackson au apărut noi elemente. Se pare că artistul a murit, după ce o asistentă a medicului său personal i-a administrat o doză de calmant Demerol. Potrivit The Sun, doctorul Conrad Murray dormea în timp ce asistenta i-a administrat medicamentul care l-a ucis pe megastar.

Ultima doză de Demerol i-a fost fatală Regelui Pop deoarece, în aceeaşi zi, doctorul Murray i-a administrat un alt medicament foarte puternic, Propofol. Se pare că megastarul s-ar fi trezit din somn cu dureri foarte mari, după ce medicamentul îşi pierduse efectul şi ar fi rugat-o pe asistentă să-i dea Demerol.

Combinarea celor două medicamente, Demerol şi Propofol, ar fi condus la moartea lui Michael Jackson. Potrivit surselor The Sun, doctorul lui Jackson dormea în timp de inima cântăreţului s-a oprit. Când s-a trezit, medicul ar fi încercat să-l resusciteze pe Michael, însă fără succes.

Propofol este un medicament foarte puternic folosit în spitale. Medicamentul mai este cunoscut şi sub numele de Diprivan, fiind un anestezic folosit în chirurgie care induce starea de comă. Specialiştii spun că medicamentul nu este recomandat pentru insomnii pentru că forţează sistemul nervos să intre în repaus. Mai mult, ritmul cardiac şi respirator sunt încetinite.

Medicul personal al lui Michael Jackson a fost desemnat, oficial, ca suspect în ancheta asupra morţii megastarului.