Ce cautam in Romania?
marți, 31 martie 2009
Pensionar pervers asasinat de iubita de 17 ani
Nicolae Ratulea, un gospodar din comuna covasneana Ozun, a plecat, saptamana trecuta, cu treburi la Sfantu Gheorghe. In gara a intrat in vorba cu o fata de 17 ani, careia i-ar fi povestit ca este un om cu bani, singur pe lume, care locuieste intr-o garsoniera. La auzul povestii, adolescenta s-a "indragostit" imediat. Extrem de prietenoasa cu batranul, fata s-a urcat in tren cu acesta, avand destinatia Ozun. Ajunsa in casa lui Ratulea, fata s-a ospatat bine, dupa care s-a pus pe baut, cot la cot cu noul ei prieten. In timpul discutiilor, acesta i-ar fi promis mai intai o viata fara griji, dupa care, pe masura ce paharele se goleau, a inceput, din ce in ce mai insistent,
sa-i faca avansuri sexuale. Bauta la randul ei, adolescenta l-a refuzat pe Ratulea, insa, in loc sa plece, a insfacat un topor aflat la vedere si l-a lovit pe batran cu sete de doua ori in cap.
Apoi, criminala a luat telefonul mobil al victimei si a plecat acasa, in comuna Valcelele. Cadavrul a fost gasit abia a doua zi de fiul batranului, care a chemat disperat autoritatile.
Dupa patru zile, politistii IPJ Covasna au reusit s-o identifice si s-o prinda pe adolescenta criminala, care, in momentul retinerii, avea in buzunar telefonul mobil al victimei. Aceasta a fost prezentata magistratilor Tribunalului Covasna, care au arestat-o preventiv pentru 19 zile.
duminică, 29 martie 2009
VIDEO / Şocant, un arbitru asistent a condus meciul cu pistolul în buzunar!
Unul dintre “tuşieri” a avut asupra sa, pe toată durata partidei, în pistol. Martorii susţin că arbitrul a tras şi un foc de avertisment la finalul meciului, atunci cînd a văzut că publicul l-a luat la rost. Imaginile au fost trimise pe adresa redacţiei de un spectator prezent la meci şi le vedeţi pe www.gsp.ro. Aseară arbitrul a fost cercetat de Poliţie
Se întîmplă lucruri incredibile în fotbalul românesc! Astăzi, la un meci din liga judeţeană din Călăraşi, unul dintre asistenţi a avut asupra sa pe toată durata desfăşurării partidei un PISTOL! Partida arbitrată de acesta a fost între Conpet Ştefan cel Mare şi Unirea Dragalina. Imagiinile au fost trimise de unul dintre spectatori, Alexandru O., pe adresa de mail a redacţiei! Martorii susţin că arbitrul a tras un foc de avertisment la final cînd a văzut că spectatorii l-au luat la rost, după mai multe faze controversate.
vineri, 27 martie 2009
Varujan Vosganian: Guvernul condus de Boc nu este stapan pe situatie, in locul sau guverneaza FMI si Basescu
"La acest guvern toate lucrurile sunt mai mici decat in mod normal. Ar trebui un nou buget, nu unul pentru 200 de zile. Spun asta pentru ca doar pentru 200 de zile ajung banii pentru administratia locala sau pentru protectia sociala. Romanii o vor duce mai prost, iar salariile si pensiile vor scadea in termeni reali. Acest guvern nu e stapan pe situatie, si nu e nici credibil. In locul sau, guverneaza FMI si Traian Basescu", a declarat vicepresedintele PNL intr-o conferinta de presa.
Vosganian a mai spus ca asistam la falimentul politicii bugetare a actualului cabinet si ca guvernul aplica doar ceea ce spune FMI. "FMI n-a participat la alegerile de anul trecut. Cei de la PDL si PSD trebuiau sa spuna inca din campanie ca, de fapt, in locul lor, romanii vor vota FMI", a mai spus liberalul.
miercuri, 25 martie 2009
(VIDEO) Un cameleon in actiune...
vineri, 20 martie 2009
Radu Gologan, profesorul olimpicilor la matematica: "Scoatem niste oameni care se gandesc la telefon mobil, masina si cum sa dea o lovitura"
Matematica e o filozofie, dar are avantajul ca poate deveni si instrument
HotNews.ro: Cum ati defini matematica?
Radu Gologan: Matematica e o filozofie, dar asta inveti destul de greu pentru ca impresia generala este ca matematica este un instrument si copilul este educat asa. Matematica este o filozofie care are avantajul ca mijloacele sale de lucru sunt cele mai corecte, cele mai usor de justificat cu un limbaj fara contradictii.
Curriculum Vitae, pe scurt:
-Presedinte al Societatii de Stiinte Matematice
-Cercetator de gradul I la Institutul de Matematica
-Doctor in matematica
-Profesor la Facultatea de Automatica Bucuresti, Universitatea Politehnica Bucuresti
Matematica te invata sa gandesti corect. Sigur ca are avantajul ca in acelasi timp devine si instrument, prima datorie a matematicii, mai ales in scoala, este aceea de instrument de gandire. Din pacate, mentalitatea incetatenita de-a lungul istoriei despre matematica e alta, mai ales in ultimul secol, si anume ca matematica e instrument. Ori nu e asa, are avantajul ca devine si instrument.
De un an de zile, sunt si presedintele Societatii de Stiinte Matematice si una dintre actiunile pe care vrem sa le pornim este schimbarea mentalitatii populatiei asupra educatiei matematice. Ar dura mult, dar cred ca pana la urma vom reusi sa sensibilizam si factori de decizie, si presa.
Nu mi-am pus problema sa plec, in permanenta am fost legat de cate ceva
HotNews.ro: De unde ati inceput cu matematica?
Radu Gologan: Sigur ca raspunsul nu e in favoarea ideii pe care am spus-o, ca matematica trebuie sa fie draga tuturor, e trasatura din familie - mama era profesoara de matematica, tata inginer. Tata ne-a insuflat dragostea pentru rationament cu mici problemute, fratele meu a terminat Aeronave, e inginer in Germania.
HotNews.ro: Si pe dumneavoastra ce v-a tinut in Romania?
Radu Gologan: Pur si simplu nu mi-am pus problema sa plec. Nu mi-a fost grozav, dar in permanenta am fost legat de cate ceva: de familie, de parinti, acum de copii, de nepoti. Daca as vrea sa ma duc undeva, sa ma mut, aproape ca nu se mai poate. Sa-ti gasesti la varsta asta o pozitie intr-o universitate straina, e deja extrem de complicat.
Am predat de mai multe ori in SUA, asta e o chestie care se practica. La un anumit nivel de cercetare esti invitat, alaturi de alti colegi cu care lucrezi, sa predai cate un semestru acolo. Nu te duci ca sa predai, ci te duci sa cercetezi in colectivul respectiv, dar, ca sa obtii un salariu, trebuie sa predai.
Americanii produc niste executanti corecti si, pe cei care au talent, ii ajuta masiv
Noi am continuat sa producem acea aglomerare de informatie, pe care o pastram in scoala, copilul nu se mai poate adapta, este extrem de obosit de toate informatiile pe care le obtine.
Radu Gologan
Prima data am mers in 1992 si mi s-a parut inapoiat si pueril sistemul lor de invatamant, la nivelul anilor I-II la Undergraduate si liceu. In timp, am descoperit ca sistemul este foarte bine pus la punct. Dupa ce au trecut anii si am avut o anumita depreciere a invatamantului romanesc, care n-a reusit sa se adapteze la lumea moderna si la modul tineretului de a gandi si de a vedea lucrurile, mi-am dat seama ca al lor este foarte adaptat.
Ei produc niste executanti corecti si, pe cei care au talent sa intre in cei 0,1% care sunt importanti pentru mersul inainte, ii ajuta masiv. Progresul se face la ei dupa anul II-III, de fapt. Acolo e mutata perfectionarea si sclipirea de geniu de care societatea are nevoie.
Scoatem niste oameni care se gandesc la telefon mobil, masina si la cum sa dea o lovitura
Noi am continuat sa producem acea aglomerare de informatie, pe care o pastram in scoala, copilul nu se mai poate adapta, pentru ca el este extrem de obosit de toate informatiile pe care le obtine prin diverse cai, inclusiv mass-media, inclusiv calculator. Scoala, incet-incet, devine o povara, nu este deloc interesant ce face acolo, nu i se explica de ce le face si nici macar corectitudinea actului de executie nu o dobandeste. Si atunci scoatem niste oameni care se gandesc la telefon mobil, masina si la cum sa dea o lovitura, o teapa.
Lucrurile se vor schimba. Si in SUA, cu zeci de ani in urma a exsistat aceeasi situatie, dar ei s-au adaptat si nu e vorba doar de americani aici, sunt foarte multi emigranti si mare parte din intelectualitatea care produce isi are sursa in tarile post-comuniste: romani, indieni, rusi si asa mai departe. Acum sa vedem in ce masura sistemul asta va fi afectat de criza.
Oricare din matematicienii mari din lume ar numi in primele 10 tari si Romania
Radu Gologan
Foto: HotNews.ro
HotNews.ro: Cati dintre micii matematicieni raman in Romania?
Radu Gologan: Dintre cei de top raman cam 30%. Vorbesc de primii zece, adica daca intr-un an as zice: "Uite, astia sunt primii zece la matematica" cam 3-4 raman si se indreapta spre calculatoare, matematica, informatica. Depinde, acum cativa ani, mai mult de jumatate au ramas in Romania si toti s-au dus la Calculatoare. Exista foarte multe alternative pentru ei si chiar pot avea un trai decent. Bancile, de exemplu, cauta mai degraba sa angajeze matematicieni decat economisti sau finantisti, pentru ca invata mult mai repede. Mai este Institutul de Matematica "Simion Stoilow" unde poti lua un salariu care nu e de neglijat. Sigur ca este mai mic pentru un tanar matematician, dar e mult mai bun decat in invatamant.
HotNews.ro: Pe ce loc se situeaza Romania la nivel de cercetare in matematica?
Radu Gologan: Nu prea putem sa facem un clasament, dar sigur ca daca ai pe oricare din matematicienii mari din lume sa numeasca tarile importante in matematica, in primii 10 ar numi si Romania. E o poveste pe care cred ca directorul nostru ne-a spus-o, a fost la o conferinta si s-a imprietenit cu un chinez si chinezul l-a intrebat ce populatie are Romania, la care el i-a raspuns ca 20 de milioane. Dar chinezul zice: "Cum 20 de milioane? Credeam ca 200 de milioane pentru cati matematicieni aveti!"
In ultimii 15 ani, matematica a obtinut rezultate mult mai valoroase decat intr-un secol intreg
HotNews.ro: Ce credeti ca a castigat sau a pierdut matematica de dupa 1990?
Radu Gologan: A castigat foarte mult pentru ca deschiderea posibilitatilor de comunicare si de circulatie, legat si de sistemele moderne de comunicare a insemnat un progres fantastic pentru matematica romaneasca. Cel putin in ultimii 15 ani matematica a obtinut rezultate mult mai valoroase decat intr-un secol intreg de matematica. Matematica are o traditie in Romania, dar exista acum cel putin 500 de matematicieni in centre de cercetare din strainatate si foarte multi dintre ei sunt matematicieni de top cum noi n-am avut niciodata. Si sunt chiar si in Romania, cei care lucreaza in acest institut.
Olimpiada este un mod de a te ambitiona si de a te canaliza spre singura posibilitate pe care o mai ai, dupa ce te-ai pregatit si ai invatat foarte multe, de a-ti testa nivelul
Radu Gologan
Si aici poate sa o ma contrazic putin pentru ca, la nivelul asta de excelenta, invatamantul pe care il criticam, pentru ca aduce prea multa informatie, e bun. Dar aici vorbim de un numar restrans de tineri pentru care poti aplica asa ceva. Nu putem merge mai departe cu 7-8 manuale de matematica la gimnaziu si liceu pe care daca le deschide un om care nu stie despre ce e vorba, se ingrozeste de cata informatie e acolo, fara sa i se spuna cuiva - parintilor sau copilului - ca, de fapt, e foarte putina informatie si e foarte multa notatie. E ca si cum i-as da cuiva un dictionar de chineza si i-as spune: "Domnule, invata chineza!" Poti sa inveti?
Matematicianul nu este cel care rezolva repede probleme, ci este cel care rezolva probleme
HotNews.ro: Cati dintre matematicienii romani despre care vorbeati mai devreme au fost si olimpici?
Radu Gologan: Nu stiu sa-ti spun exact, cam 20-30%. Olimpiada este un mod de a te ambitiona si de a te canaliza spre singura posibilitate pe care o mai ai, dupa ce te-ai pregatit si ai invatat foarte multe, de a-ti testa nivelul. Stilul de concurs de olimpiada pune accent si pe viteza cu care reactionezi la anumit gen de probleme. Ori matematicianul nu este cel care rezolva repede probleme, matematicianul este cel care rezolva probleme. De exemplu, Wiles, cel care a demonstrat teorema lui Fermat, a muncit la ea timp de 30 de ani.
HotNews.ro: Ati intalnit vreodata o astfel de problema, care sa va chinuie?
Radu Gologan: Da, se mai intampla, eu nu sunt un mare matematician, sunt un matematician decent. Am avut o problema, la inceput am incercat sa o rezolv singur, aveam multe idei si, dupa vreo 20 de ani, impreuna cu mai multi colegi, am reusit sa o rezolv. De fapt, acesta este cel mai frumos rezultat pe care l-am obtinut vreodata.
Asa este in orice stiinta, avantajul este ca nu ai nevoie de aparatura. La fizica, de exemplu, ar trebui sa faci experimente ca sa ai idei noi, aici nu - te duci la conferinte si auzi ceva care se potriveste cu ce faci tu, chiar daca este dintr-un alt domeniu.
Am avut o problema si, dupa vreo 20 de ani, am reusit sa o rezolv. De fapt, acesta este cel mai frumos rezultat pe care l-am obtinut vreodata.
Radu Gologan
HotNews.ro: Revenind la olimpiada, cum se realizeaza selectia in lotul national?
Radu Gologan: Noi avem o traditie pe care sa zicem ca am imbunatatit-o. Incepand din toamna, pe baza rezultatelor dnainte si pe baza informatiilor pe care le avem de la profesori, introducem aproximativ 40 de copii intr-un circuit de pregatire si de concursuri pregatitoare. Ii cam stim, fie ca au fost premiati inainte, fie ca au facut o surpriza la nu stiu ce concurs. De exemplu, in toamna asta am avut vreo 4-5 concursuri de acest tip, la care ei au participat si avem o situatie a lor. Ii mai ajutam cu informatii, carti, mai vin la Bucuresti, este un seminar care se tine saptamanal aici, la Institut, miercurea, de la 14:30.
Rar se intampla ca din 25 de probleme, cat inseamna toate testele, un copil sa rezolve 20
Dupa care incepe circuitul olimpiadei nationale care are etapele ei. Cei care sunt clasati printre primii la etapa finala participa la un test de selectie in urma caruia alegem 20 de elevi de liceu si 20 la gimnaziu. Apoi urmeaza alte stagii si teste si asa mai departe. La sfarsit, se alege o echipa de sase copii la liceu si sase la juniori, asa le spunem noi celor care participa la Olimpiada Balcanica de Juniori, pentru copii pana in 15 ani si jumatate.
50% este munca, talentul este cam 30% si profesorul 20%.
Radu Gologan
E foarte interesant cum, daca unul dintre ei se remarca anul acesta, sa zicem ca a iesit in primii trei, si anul viitor va iesi tot in frunte. Bineinteles ca nu face intotdeauna tot, ca e foarte greu, rar se intampla ca din 25 de probleme, cat inseamna toate testele astea, un copil sa rezolve 20, e o exceptie. De obicei, fac cam doua treimi, e greu. Si la olimpiada internationala sunt putini cei care fac tot. Anul trecut au fost trei din toata lumea care au facut tot.
Copiii nostri nu mai stiu sa stea pe scaun mai mult de 20 de minute
HotNews.ro: Pe ce loc a iesit Romania anul trecut?
Radu Gologan: Anul trecut am iesit prost, am iesit pe locul 16-17, nu ni s-a mai intmplat demult asa. Sunt mai multe cauze si cea mai corecta de spus este ca ne-a afectat felul in care este organizat invatamantul si faptul ca acesti copii au devenit putin prea vedete. Devin vedete de mici si nu mai sunt obisnuiti sa lucreze foarte mult, intens. Copiii nostri nu mai stiu sa stea pe scaun mai mult de 20 de minute. Uite, de exemplu, studentii de anul I, in prima parte a anului, nu pot sta pe scaun linistiti. La sfarsit s-au reobisnuit sa stea 3 ore. Asta e un motiv.
Al doilea este ca am avut o schimbare, ne-am dus cu multi copii mici, una dintre greseli a fost din neatentia unui copil exceptional. Neavand experienta, a inteles gresit o problema.
Pasiunea si munca sunt pe primul loc
Credem ca acesti copii destepti merita cel putin la fel de multa publicitate ca un sportiv.
Radu Gologan:
HotNews.ro: Care este proportia intre munca individuala, talent si ajutorul care vine de la profesor in reusita unui astfel de copil?
Radu Gologan: Eu spun ca 50% este munca, talentul este cam 30% si profesorul 20%. Pasiunea si munca sunt pe primul loc. Sunt copii care nu au fost teribil de geniali, sau nu au parut, in clasele a V-a si a VI-a, dar s-au apucat sa munceasca, sa se pregateasca, si au ajuns matematicieni exceptionali, nu doar olimpici foarte buni. Si au toate posibilitatile, cantitatea de informatie este foarte mare. Din pacate, ei nu mai stiu sa deceleze acum si se muta dintr-o parte intr-alta.
Anul asta ne-am chinuit sa-i convingem sa se axeze doar pe sursele pe care le furnizam noi, pentru ca pe internet sunt sute de texte, pe piata sunt mii de culegeri. Ei trebuie sa se concentreze pe cateva pe care sa le parcurga in totalitate, ca sa insumeze o pregatire. Nu citesti doua pagini de filozofie buddhista si doua de marxista si zici ca te-ai pregatit la filozofie.
Am avut cazuri de olimpici care erau foarte buni la matematica, dar in rest nu stiau nimic
HotNews.ro: Exista un profil al olimpicului la matematica?
Imi place foarte mult sa predau, sa vad copii destepti, se lumineaza sala.
Radu Gologan
Radu Gologan: Sunt doua feluri diferite. Pe de o parte sunt copiii foarte seriosi, care par usor nesociabili, desi nu e adevarat, in general sufera de o anumita timiditate si, pe de alta parte, sunt si din astia mai zurbagii. Sunt unii rasfati pentru ca li s-a facut multa publicitate si publicitatea e buna, noi am luptat pentru ea, credem ca acesti copii destepti merita cel putin la fel de multa ca un sportiv, dar in unele cazuri a stricat.
Apoi mai e scoala care, datorita performantei lor le mai "iarta" absentele, ceea ce este un lucru negativ, acesti copii vor deveni niste non-intelectuali. Am avut cazuri de olimpici care erau foarte buni la matematica, dar in rest nu stiau nimic. Sunt si parinti care fac astfel de lucruri si isi muta copiii de la un liceu foarte bun la o scoala in care pompeaza in ei matematica, doar pentru ca profesorii nu au vrut sa ii scuteasca de anumite materii de cultura generala si sa le dea lucrari mai usoare. Nu e corect, devin niste handicapati in timp, treaba lor.
Cand vezi zeci de ochi la fel... stralucesc cumva, nu stiu cum sa-ti spun
Eu lucrez cu studenti mici, copiii astia de la olimpiada si cei din anul I de la Calculatoare, care sunt cam cei mai buni copii, pe domeniul stiintelor exacte, din Romania. Te surprind prin felul in care gandesc, felul in care vad lucrurile, dar sunt inca copii si se vede asta. Imi place foarte mult sa predau, sa vad copii destepti, se lumineaza sala.
Pot sa compar, de exemplu, doua serii de studenti din facultate numai uitandu-ma o data in sala si sa spun "astia sunt exceptionali, astia au probleme!" Imi dau seama dupa ochi. Ochii sunt altfel si cand vezi zeci de ochi la fel... stralucesc cumva, nu stiu cum sa-ti spun.
joi, 19 martie 2009
Slamdunk cu tumbă!
Bine ca a scapat sanatos!
Lumea lui Mircea Badea: "Cum şi-a luat Elena Băsescu Range Rover cu banii jos din salariul de 1000 de euro?"
După ce şi-a anunţat demisia din PD-L, Elena Băsescu a ţinut să clarifice şi problema controversatului său salariu de la firma Luxten. Mezina preşedintelui a declarat că a fost angajată pe o leafă de 300 de euro şi a ajuns să câştige în prezent "puţin peste 1000".
Mircea Badea se întreabă cum a reuşit fiica preşedintelui să îşi cumpere un Range Rover din salariul acesta, în condiţiile în care modelul sport condus de Elena costă în jur de 70.000 de euro.
"Asta înseamnă că şase ani nu a mâncat, nu a băut, nu s-a epilat şi a strâns banii pentru maşină."
Un sacrificiu care a meritat, de altfel, având în vedere că "maşina este de fapt un stâlp de susţinere pentru domnişoara Băsescu, pentru că ea va strânge semnături sub sigla EBA, care este şi numărul de la maşină"
marți, 17 martie 2009
Romania de astazi, in imagini...
Faze amuzante din Romania
Vezi mai multe video Haioase »
luni, 16 martie 2009
(VIDEO) Probleme cu parcarea? Se întâmplă şi la case mai mari
sâmbătă, 14 martie 2009
Lucian Bute: "Am demonstrat ca merit sa fiu campion"
"M-am trezit devreme ca sa ma uit la meci. Lucian este un boxer înalt pentru categoria lui, stie sa îsi foloseasca foarte bine alonja. Multor boxeri cu palmaresul lui li s-ar fi urcat la cap, insa Lucian a ramas cu picioarele pe pamint.
Bute a dominat clar si meciul cu Andrade. De data asta a fost mult mai atent si si-a dominat adversarul fara drept de apel. Stiu ca Bute îsi doreste o revansa cu Andrade si cred ca va cîstiga si atunci", a spus Mihai Leu pentru Radio Romania Actualitati.
"M-am asteptat la acest rezultat. Am vazut cum a inceput Zuniga. A fost sparing partenerul lui Lucica. Sa vedem ce ne rezerva viitorul", a spus Adrian Diaconu la Radio Romania Actualitati.
"A fost o victorie extraordinara", a declarat pitesteanul Crinu Olteanu, fost campion mondial la box pentru Radio Romania Actualitati.
Dupa ce l-a invins pe Fulgencio Zuniga, Lucian Bute a vrut sa multumeasca tuturor romanilor care l-au urmarit de acasa.
"Ii salut pe toti românii. A fost o seara perfecta. A fost un meci asa cum mi-am dorit. M-am pregatit foarte serios cu antrenorul meu. L-am privit foarte serios pe Zuniga. Ma simt foarte bine aici la Montreal. Publicul m-a adoptat. Toti îmi striga numele. Sînt mîndru de acest lucru.
Sînt convins ca foarte multi români s-au trezit pentru a fi alaturi de mine. Upercutul de stînga este arma mea favorita. M-am uitat foarte atent la meciurile lui Zuniga. Asta a fost planul nostru. Am fost din prima repriza concentrat
Este posibil sa boxez pe 19 iunie in Quebec. Am avut o discutie preliminara cu primarul din Quebec. Am asteptat sa se termine acest meci. Acum cred ca in urmatoarele zile vom discuta cu cei din conducerea clubului. Eu sînt deschis la orice meci si voi boxa oriunde. In cazul în care va cîstiga urmatorul lui meci, voi boxa în toamna cu Andrade. Imi doresc acest meci", a spus campionul mondial IBF, Lucian Bute, pentru Radio Romania Actualitati.
JoJo Dan si Adrian Diaconu sint in ring pentru a-l felicita pe Lucian.
RUNDA 4
Zuniga este numarat dupa ce Lucian s-a napustit asupra lui. Lucian simte ca se poate si incearca sa il faca KO. Zuniga primeste multe lovituri si nu mai poate continua. LUCIAN BUTE IL FACE KO PE COLUMBIAN.
RUNDA 3
Zuniga prinde curaj si ataca, insa upercutul lui Lucian il baga in corzi pe columbian. Lucian a cistigat runda a treia cu ajutorul temutului upercut de stinga.
RUNDA 2
Zuniga incearca sa se apropie de Lucian, insa nu reuseste foarte des. Lucian a dominat net si runda a doua. Bratul drept al lui Lucian il tine la distanta pe columbian.
RUNDA 1
Lucian a inceput prin a-si studia adversarul. Publicul ii scandeaza numele. Lucian reuseste un dublu croseu de dreapta. Runda ii apartine lui Lucian Bute.
Lucian Bute a intrat in sala intr-o atmosfera deosebita. Adrian Diaconu i-a adus centura. 15.000 de specatori sint in picioare si ii scandeaza numele.
Fulgencio Zuniga, 31 ani, 19 KO din 22 de partide intra in ring.
Bute este in vestiar si il asteapta pe Zuniga sa intre in ring. Tensiunea este maxima.
Fanii lui Lucian Bute au steaguri romanesti pe care le flutura in asteptarea campionului.
Lucian Bute este urmarit din sala de catre fostul sau adversar, Librado Andrade.
Cel de-al doilea roman care a boxat in gala in care Lucian Bute si-a aparat centura cu diamante, JoJo Dan l-a invins la puncte pe mexicanul Cesar Soriano, intr-un meci care nu a avut nici o miza.
Lucian si-a aparat pentru a treia oara centura cu diamante dupa ce, pe 19 octombrie 2007 a devenit campion mondial in fata lui Alejandro Berrio.
Pe 29 februarie 2008 Lucian si-a aparat pentru prima data centura. Adversarul lui, William Joppy a cedat in fata romanului inainte de terminarea celor 12 runde.
Pe 24 octombrie campionul IBF si-a pus din nou centura in joc in fata lui Librado Andrade, tot in Montreal, la Centre Bell. In acel meci Lucian a fost pus la podea si numarat pentru prima data in cariera, insa si-a pastrat centura in ciuda numeroaselor controverse.
vineri, 13 martie 2009
(VIDEO) S-a urcat cu maşina personală pe maşina Poliţiei!
Astfel, după ce a fost oprit de Poliţie în trafic, un american a crezut de cuviinţă să reacţioneze prompt: a dat cu spatele şi s-a urcat pur şi simplu cu maşina personală pe maşina Poliţiei!
Imaginile de mai jos prezintă exact această situaţie incredibilă:
joi, 12 martie 2009
(VIDEO) O bibliotecară din Bucureşti, filmată în timp ce făcea sex în şcoală
Cica sa iti mai trimiti copii la biblioteca in ziua de azi! Cititi stirea si vedeti filmul!
Bibliotecară de liceu, ofer raporturi sexuale în timpul orelor. S-a întâmplat într-un liceu din Capitală, acolo unde bibliotecara a fost filmată în timp ce făcea sex oral. Partenerul de distracţie e o cunoştinţă a femeii care a reuşit să intre în liceu fără prea mari probleme.
Scena a avut loc în biblioteca Liceului Mircea Vulcănescu. Cu uşa închisă cei doi au trecut la acţiune. Puţine şanse să fie deranjaţi, ţinând cont că partida a avut loc, cel mai probabil, în timpul orelor.
Ghinionul bibliotecarei a fost însă faptul că imaginile au ajuns pe internet, apoi pe telefoanele liceenilor.
În cele din urmă, după câteva telefoanele pe la minister şi Inspectorat, directorului şcolii a recunoscut că este vorba despre bibliotecară. Numai că, e prea târziu să mai sancţioneze pe cineva: bibliotecara şi-a dat demisia.
Conducerea şcolii a deschis o anchetă, însă aceasta nu prea are acum ce lămuri. Imaginile vorbesc de la sine iar aventurile bibliotecarei au facut-o să îşi dea singură demisia.
marți, 10 martie 2009
Gigi Becali:"Sunt obligat să construiesc ca să vând locuinţe pentru că terenuri nu mai cumpără nimeni"
Gigi Becali: Îngheţată, din cauza pieţei monetare internaţionale. Terenurile, suprafeţe mari erau cumpărate de investitorii străini. Investiţiile străine venite în România au stagnat, nemaifiind bani. Şi atunci nu se mai cumpără terenuri.
IMOPEDIA.ro: Dar românii nu cumpărau şi ei?
Gigi Becali: Asta este altă situaţie. Dacă mă întrebaţi în general la piaţa imobiliară, apartamente şi case trebuie să se vândă pentru că este cerinţă, un milion aproximativ de case pentru români. Dacă te referi la imobile, la locuinţe, atunci poţi să spui că este într-o stagnare, dar vânzările vor reveni. Acest segment va reveni, dar nu cu preţurile care erau până acum, pentru că preţurile nu erau reale, erau foarte umflate. Va reveni cu un preţ mai mic cu 30% mai mic faţă de ca a fost până acum.
IMOPEDIA.ro: Când credeţi că se va debloca acest segment de piaţă?
Gigi Becali: Deblocarea se va face în momentul când băncile vor da drumul la credite, pentru că oamenii nu aveau toţi bani cash să cumpere case şi atunci lucrau cu băncile. Când băncile vor da drumul la credite, atunci se va debloca şi piaţa asta imobiliară pentru locuinţe.
IMOPEDIA.ro: Vă temeţi pentru proprietăţile pe care le deţineţi, că valoarea lor va scădea?
Gigi Becali: Valoarea lor a scăzut deja, nu că va scădea. Au scăzut şi faptul că un apartament sau o casă face cu 30-40% mai puţin, atunci bineînţeles că şi terenul va scădea la jumătate.
IMOPEDIA.ro: Cu cât au scăzut, până acum, terenurile pe care le deţineţi?
Gigi Becali: Nu pot să spun cu cât au scăzut pentru că nu se vinde nimic la ora asta. Nu poţi să spui nimic dacă nu se vinde. Orice preţ ai cere, nu poţi să vinzi. Atunci nu poţi să spui exact cât au scăzut. Acum, dacă vrei să lucrezi în imobiliare, trebuie să construieşti şi să vinzi locuinţe.
IMOPEDIA.ro: Intenţionaţi să construiţi locuinţe?
Gigi Becali: Am început deja să construiesc. Am o firmă de construcţii. Eu am prevăzut asta cu un an înainte că nu se vor mai vinde terenuri, pentru că terenurile s-au cumpărat, s-au vândut, s-au cumpărat, s-au vândut. Şi normal acei oameni care cumpărau terenuri, cumpărau ca să le parceleze.
IMOPEDIA.ro: În ce zonă construiţi?
Gigi Becali: Eu nu construiesc decât în Pipera.
IMOPEDIA.ro: Şi nu mai vindeţi terenuri?
Gigi Becali: Dacă vreau să le vând şi nu le cumpără nimeni, care-i treaba? Vreau să le vând, dar nu le cumpără nimeni. Aşa că sunt obligat să construiesc ca să vând locuinţe pentru că terenuri nu mai cumpără nimeni. Aşa reuşeşti să vinzi.
IMOPEDIA.ro: Cu cât construiţi pe metru pătrat?
Gigi Becali: Eu am o firmă de construcţii. Normal se ajunge la 500-600 euro/mp. Vând cu 200 de euro în plus că să acopăr terenul.
IMOPEDIA.ro: Aşa puţin? De obicei se vinde cel puţin dublu?
Gigi Becali: Păi se vinde cam dublu, dar pe mine nu mă interesează. Pe mine mă interesează să îmi vând terenul. Şi ca să îmi vând terenul, atunci construiesc şi dau preţul pe teren pe care îl vreau, de fapt care este real şi vând cu locuinţe.
luni, 9 martie 2009
Mai avem doar 100 de luni ca sa salvam planeta
SkyNews precizeaza ca, in ultimul an, printul Charles a rostit mai multe discursuri in care si-a exprimat temerile legate de schimbarile climatice si de amenintarile la adresa mediului. In plus, el a creat in 2007 grupul Rainforests Project prin care incearca sa gaseasca o solutie la problemele climatice.
Potrivit informatiilor, mostenitorul tronului Marii Britanii le va cere oamenilor de afaceri sa se alature luptei impotriva incalzirii globale.
El va sustine ca nevoia de a combate incalzirea globala este mai urgenta in prezent decat a fost vreodata si ca, in conditiile recesiunii economice, lumea nu trebuie sa scape din vedere "imaginea mai complexa". "Sa adopti o politica verde poate fi benefic pentru afaceri si poate crea locuri de munca", e unul dintre mesajele printului Charles, care va pleda si pentru reducerea despaduririlor la nivel mondial.
Analistii sustin ca interventia printului Charles va contribui la impunerea problemei climatice pe agenda intalnirii liderilor G20 de luna viitoare, de la Londra. In plus, printul Charles va aborda chestiunile climatice si in timpul intalnirii pe care o va avea, in capitala britanica, cu presedintele Barack Obama, prezent la reuniunea G20.
joi, 5 martie 2009
Silviu Prigoană: „Un apartament cu două camere va costa 15.000-20.000 euro”
"Pretul corect al unui apartament vechi de doua camere este de 20.000 de euro, in timp ce o locuinta intr-un complex rezidential nou ar trebui sa se vanda cu maximum 40.000 euro", a afirmat Silviu Prigoana, intr-un interviu acordat, in exclusivitate, pentru Bloombiz. Potrivit acestuia, in momentul de fata, 100.000 de apartamente asteapta nesperat sa fie cumparate. Chiar si asa, omul de afaceri crede ca Romania nu simte inca efectele crizei, care-si va intra in drepturi in vara acestui an si nu va dura mai putin de 25 de ani.
Cand se termina criza in Romania?
Inca nu a inceput. Probabil ca va incepe in iulie - august si va dura 25 de ani.
Va fi acest an unul in care afaceristii si speculatorii vor disparea din mediul de business autohton?
Au disparut de anul trecut. Speculatorii sunt, de obicei, in zona de burse si sisteme financiar-bancare si in zona de real-estate. Au disparut natural, dar vor reveni peste 25 de ani.
Ce fel de companii vor supravietui aceste crize?
In principiu, niciuna. In general, companiile care vor repara pantofi, vor coase pantalonii rupti si vor da <
Cat de pregatite sunt companiile romanesti sa faca fata anului 2009?
Nu e niciuna pregatita. Companiile de la noi sunt ca sugarii: le iei biberonul, mor de foame. Noi nu avem 150 de ani de traditie in business, sa fi trecut prin vreo 4 etape de criza, sa fim pregatiti, sa avem mentalitate de invingator. Suntem in perioada incipienta.
Vom avea falimente in sectorul bancar? Cat de expuse sunt bancile?
In mod normal, ar trebui sa avem. Noi am avut astfel de situatii acum 10 ani, cand au cazut multe banci. Chiar daca vor exista falimente bancare, statul are inteligenta sa le nationalizeze la modul <
Ati declarat recent ca, in urma acestei crize, vor ramane 100.000 de apartamente goale. Cum se va ajunge aici?
Nu vor ramane, sunt deja 100.000 de apartamente goale. Un caz concret este cel al domnului Negoita, care are 1600 de apartamente goale. S-a ajuns aici din cauza lacomiei oamenilor.
Hapsanii si-au zis <<>>. Acesta a fost mecanismul de lacomie care a aparut cand s-a vazut la televizor ce bine le merge unora cu real-estate-ul. Noi am fost o tara atipica, 85% din populatia era proprietara pe ceva, ori avea un teren, ori o casa, si-au cumparat apartamentele pe un ...mouse, de la Ceausescu.
Daca n-au muncit pentru ele, n-au avut simtul proprietatii, al bunului dobandit prin munca. Romanul a primit o casa de la PCR, cumparata pe doua pachete de tigari, a bagat-o garantie la banca, sa mai faca 2 apartamente, <
Cat de jos poate ajunge piata imobiliara in perioada urmatoare? Cu cat se va ieftini un apartament cu 2 camere?
Vom plati intre 15.000 si 20.000 de euro pentru doua camere. Acesta este pretul normal, un apartament de 50 de ani nu poate sa coste mai mult. Unul nou ar trebui sa fie pana in 40.000, cu bucatarie inclusa si o masina, bonus.
Pentru actuala criza imobiliara din Romania s-a dat vina pe lacomia dezvoltatorilor, pe de o parte, dar si a bancherilor, pe de alta parte. Unde credeti ca se afla adevarul?
La Clinton, in buzunar, pentru ca el a relaxat sistemul. Criza de supraproductie a inceput, de fapt, in 1999. Ca sa se salveze pe moment, pentru ca nu existau mecanisme la momentul respectiv, Clinton a zis sa dezvolte un program, ca fiecare american sa aiba o casa.
Pentru ca fiecare american sa aiba posibilitatea sa ia o casa, a trebuit sa relaxeze sistemul de credite imobiliare. Imprumuturile se dadeau cu avans zero, adica tu nu munceai nimic, mergeai la banca, semnai o hartoaga si ti se dadeau 2-3 milioane euro sa-ti faci o casa. Lumea s-a dus sa-si faca o locuinta, dar s-a dus si in partea de bunuri de larg consum: frigider cu buletinul, masina cu pasaportul si asa mai departe. S-a mers pe sistemul <
Credeti ca se va gasi solutia in perioada Obama?
Nu cred, de asta au si pus un presedinte negru, pentru ca e neagra situatia, ca sa fie in ton. Urmeaza sa castige Vanghelie alegerile din toamna, ca sa avem si noi un Obama al nostru.
Credeti ca vor mai ajunge apartamentele la ce preturi aveau inainte de declansarea acestei crize?
Inainte, preturile erau putin ciudate, nu erau cele corecte. Preturile corecte sunt 6.000 euro, o garsoniera si 15.000 euro, un apartament cu doua camere, discutand de o casa fabricata acum 50 de ani din beton, fara structuri care sa protejeze termic cladirea, fara instalatii noi, ajungand la 35.000 - 40.000, un apartament nou.
Preturile erau ridicate pentru ca, din cauza relaxarii creditarii, toata lumea cumpara si vindea imobiliare. <
Vom mai ajunge sau nu in aceasta situatie?
Never. Poate peste 25 de ani. Exista o parte de uitare, oricum avem mintea scurta si uitam! La noi totul e pe moment. In economia reala, trebuie sa treaca o perioada de timp, 25 de ani, ca sa uitam.
Pe ce va bazati cand spuneti 25 de ani?
Noi avem o problema de natalitate. Pietele mondiale s-au blocat pentru ca nu mai exista cerere de consum. Scaderea demografica a dus la prabusirea pietelor. Deoarece acum marii magnati ai lumii se gandesc la acest lucru, or sa se bage foarte multi bani in <
Unele voci afirma ca Romania ar putea profita de pe urma acestei crize si ar putea recupera decalajul fata de tarile dezvoltate din Uniune...
Adica noi stam pe loc si asteptam ca ceilalti sa se prabuseasca, sa fie la fel de prosti ca noi, cu sosesele noastre? Cam asta vor sa spuna aceste voci, dar nu vad cum.
Despre afacerea Sterling ce stiti? Este Dinu Patriciu implicat in vreun fel?
Este un IMM de o larga recunoastere internationala, care cred ca va primi si subventie de la guvern. Nu stiu daca Dinu Patriciu are vreo implicare, pentru ca nu sunt consilierul lui pe teme de business, dar, dupa cat l-am vazut de gingas la o emisiune, se pare ca nu e necunoscator al subiectului, cu toate ca el a spus ca nu-l intereseaza resursele din zona.
miercuri, 4 martie 2009
Programul Rabla a urcat piata auto germana la un nivel record in februarie
Germanii au cumparat luna trecuta 278.000 de masini, dintre care 173.000 autohtone, iar 105.000 straine. A fost cea mai buna luna februarie din ultimul deceniu, iar reprezentantii asociatiei industriei auto, VDA, spun ca programul Rabla va avea in continuare un efect pozitiv, iar primul trimestru ar putea fi peste cel din 2008, intr-un moment cand alte piete mari sunt in agonie.
In aceste vremuri cand tot mai putini isi permit masini scumpe, germanii ofera o prima de casare generoasa care face ca pretul de pornire a unei masini Dacia Sandero sa fie de doar 5.000 de euro. Dar nu numai Dacia are de castigat, ci si alte modele de sub 15.000 de euro, cum ar fi Volkswagen Polo, Opel Corsa sau Ford Fiesta.
Initiativa guvernului german a facut ca cererea pentru masinile nu foarte scumpe sa creasca, astfel ca producatori precum Dacia, Renault sau Opel si-au crescut productia pentru a face fata comenzilor din Germania. Intr-un fel, programul Rabla nemtesc a scos din foame cativa producatori si le-a dat din nou sperante.
Pe fondul cresterii vanzarilor de masini autohtone in februarie, exporturile de masini germane au scazut drastic, cu 51%, la nivelul de 202.000 unitati.
Datele arata ca in Germania sunt 17 milioane de masini mai vechi de noua ani - deci eligibile pentru Rabla.
marți, 3 martie 2009
Salonul Auto Geneva 2009
E la moda sa fii "verde" in auto, masinile cu emisii de CO2 reduse sunt in multe tari scutite de taxe, iar doua modele hibride ce vor fi la Geneva isi vor disputa suprematia pe acest segment. Toyota aduce in premiera europeana noua generatie Prius, care consuma mai putin si are un mare avantaj - modelul este deja cunoscut, fiind cel mai vandut hibrid. Insa Prius are de acum un concurent, hibridul Insight de la Honda care este in versiune de serie si are de partea sa pretul - sub 20.000 de euro in unele tari europene.
Cand e vorba de masini pur electrice, avem mai mult concepte, cu promisiuni ca vor aparea pe piata intr-un an sau doi. Va fi interesanta si prezenta lui Opel Ampera, "fratiorul" lui Chevrolet Volt, masina care va fi propulsata de motorul electric, cu care autonomia va fi de 60 km, insa acest motor va fi incarcat de unul pe benzina care va avea avantajul unui consum redus. Dintre masinile pur electrice care se vand deja, la Geneva urmeaza sa expuna Tesla Motors, al carui model sport costa cam 100.000 euro. Pana sa vedem masini electrice de 10 - 15.000 euro cu autonomie decenta vor mai trece cativa ani.
Indienii vor aduce o versiune europeana a celei mai ieftine masini din lume
E de asteptat ca la Geneva, indienii de la Tata Motors sa aduca o versiune europeana a masinutei Nano, care se va vinde de luna viitoare in India cu mai putin de 2.000 euro. Nano destinat europenilor va avea ABS, airbag-uri si centuri de siguranta pentru locurile din spate, iar pretul ar trebui sa ajunga la vreo 5.000 de euro, insa momentul lansarii pare inca indepartat, mai ales daca ne gandim ca pana si in India lansarea s-a amanat cu aproape un an.
Sunt gata sa intre in showroom-uri
La capitolul masini care vin in versiunea de serie sunt cateva care vor capta atentia. Micul Fiat 500 va avea versiune decapotabila, la fel si modelul Cooper Works de la Mini. Renault restilizeaza hatchback-ul Clio, Ford vine cu noul Focus RS de 300 CP iar Skoda va prezenta versiunea de serie a lui Yeti, primul SUV al marcii cehe.
Pentru cei cu mai putini bani e bine de stiut ca Spark, cel mai mic Chevrolet, va fi prezentat si el intr-o noua generatie, iar cei cu bugetul gros se pot bucura sa afle ca la Geneva debuteaza noi modele Mercedes E Klasse.
Daca suntem la capitolul masini germane, trebuie spus ca Volkswagen va prezenta noul Polo, model care va ajunge in toamna si in tara, dar vor veni si noi generatii Golf Plus, Golf Variant si Golf GTI- care se vor lansa in primavara.
Alte masini interesante
La doi pasi de Franta producatorii francezi nu puteau sta indiferenti. Peugeot aduce modelul 3008, primul crossover al marcii, in timp ce colega de alianta, Citroen, relanseaza numele legendar DS care va fi folosit pentru un concept de crossover ce va ajunge in serie la anul. Tot din Franta va veni si una din cele mai puternice masini ale show-ului, Bugatti va aduce Veyron Centenaire, editie speciala ce sarbatoreste 100 de ani de la infiintarea companiei. Masina ajunge in 2,4 secunde de la 0, la 100 km/h, iar viteza maxima trece de 400 kmh.
Aston Martin, Rolls Royce si Bentley vin si ele cu masini puternice, Audi aduce A4 Allroad si A5 cabrio, iar BMW prezinta un concept seria 5 hatchback.
Poate multi se vor mira de numarul mare al masinilor puternice care sunt prezente la Geneva, acum cand industria auto e in impas, iar masinile foarte scumpe nu mai au cautare ca pe vremuri. Totusi, explicatia este ca lucrul la multe dintre modele a inceput intr-o perioada mai prospera cand modelele costisitoare mergeau bine.
E interesant ca noutati vor aduce si producatori al caror nume a fost asociat in ultima vreme cu falimentul - General Motors si Chrysler. Ei vin hotarati sa convinga publicul ca vor rezista in continuare pentru a putea sa produca ce promit acum.
Daca la Detroit au lipsit sapte producatori importanti, alte saloane au fost anulate, iar pentru Frankfurt, in toamna, deja sunt firme care spun "pas", la Geneva vine toata lumea buna pentru a dovedi ca nu-i doboara criza.
Informatii generale
In pavilionul Palexpo sunt asteptati 700.000 de invitati, dintre care peste o treime din afara Elvetiei. Salonul incepe din 5 martie pentru public si se termina pe data de 15. Biletele costa aproape 10 euro pentru adulti si mai putin de sase euro pentru cei sub 16 ani.
luni, 2 martie 2009
Dacia crossover Duster
Producatorul caracterizeaza Duster ca fiind un concept futurist cu caroserie musculoasa. A fost realizat dupa colaborarea dintre centrul de design Renault din Bucuresti si cel din Guyancourt (Franta).
Constantin Stroe, vicepresedinte Dacia, a spus pentru Hotnews.ro ca Duster este un studiu de design si ar putea prefigura viitoare modele ale marcii. El a spus ca Duster nu este SUV-ul pe care Dacia va incepe sa-l comercializeze din 2010.
Dacia reinvie numele Duster care a mai fost folosit pentru modele comercializate de producator in Marea Britanie acum mai bine de doua decenii.
Duster, spun cei de la Dacia "Este un crossover ingenios. Vazut din partea soferului, Duster este un coupé sportiv. Vazut din partea pasagerului, Duster este un MPV (Multi Purpose Vehicle) avand doua usi cu deschidere in sensuri contrare" mentioneaza comunicatul producatorului.
Masina are 4,25 m lungime, 1,64 m latime, 1,49 metri si ampatament de 2,8 metri. Duster are in fata o bara de protectie mare strapunsa de doua prize de aer orizontale. Conceptul are jante din aluminiu de 21 de inchi si un motor diesel 1,5 litri 105 CP care va avea uin consum mediu de 5,3 litri/100 km si emisii de 139 g/CO2 pe kilometru.
Dacia spune ca Duster este un concept car cu flexibilitate si modularitate. "Nu este nevoie decat de cateva secunde pentru a trece de la o configuratie 4 locuri, la o configuratie « 2 locuri, mod sportiv ». Cu ajutorul unui buton, scaunul pasagerului culiseaza pe sine ascunse in planseu, alunecand sub scaunul soferului. Cele doua scaune se transforma intr-unul singur, degajand un volum de incarcare de 2 m cubi ce permite imbarcarea unei biciclete. Aceasta se fixeaza cu usurinta datorita unor sisteme de ancorare aflate sub bancheta spate si in planseu", mentioneaza comunicatul Dacia.